Blocul 12K in EVZ

Blocul nostru a aparut din nou la gazeta! De data aceasta cu un articol impotriva repartitoarelor, in rolul principal fiind administratorul nostru Eugen Berceanu !

Articolul il vedeti mai jos:

Deranjate de faptul că mulţi români îşi controlează factura la căldură cu ajutorul repartitorului, autorităţile vor să impună taxarea căldurii venite prin pereţi plecând de la premisa că toţi românii sunt hoţi.

Ultima găselniţă: taxarea căldurii venite prin pereţi, de la vecini. Doru Ciocan, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), vrea să interzică printr-un act normativ închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare. Motivul? Unii "şmecheri" îşi ţin caloriferele închise şi beneficiază de căldura venită prin pereţi de la vecini. Şeful ANRSC mai spune că pentru sănătatea clădirilor ar fi necesară menţinerea unor temperaturi de 18 grade Celsius în apartamente. "Mergând pe aceeaşi logică cel care porneşte aerul condiţionat vara şi răceşte peretele vecinului ar trebui să ceară compensaţii de la acesta", spune unul dintre cititorii ziarului nostru.Câtă vreme locuim în blocurile ceauşiste n-avem şanse să tăiem ombilicul care ne leagă de regiile de termoficare. O arată foarte bine scandalul "legii caloriferului" că oricâte eforturi am face, oricât ne-am reabilita locuinţele şi ne-am pune zeci de repartitoare nu o să ajungem să plătim cât consumăm.

Zeci de mii de reclamaţii
"Este incredibil ce lege vrea să promoveze tov. Ciocan, Companiile de termoficare sunt într-o situaţie financiară dezastruoasă şi nu ştiu cum să mai procedeze ca românii să nu se mai deconecteze şi politicienii să nu mai aibă ce să fure. Probabil că se vor face angajări pe baza carnetului de USL-ist pentru posturile de poliţişti de calorifere", afirmă revoltată Mirela Toc, o altă cititoare.
Surprinzător, şeful ANRSC este susţinut şi de şefii asociaţiilor de proprietari care spun că s-au primit zeci de mii de reclamaţii din toată ţara de la locatari care se plâng că plătesc facturi prea mari. În opinia lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, tot scandalul iscat în jurul acestei legi pleacă de la o neînţelegere: "Facturile nu vor creşte. Dimpotrivă. Vor scădea pentru cei la care au fost încărcate".

Păcăliţi cu repartitoarele?
La rândul lui, administratorul blocului 12 K din Bucureşti, Eugen Berceanu, spune că nu şi-a montat repartitoare în locuinţă tocmai pentru că, în practică este o păcăleală. "Pot să vă spun că într-un bloc identic cu al meu, tot la 3 camere căldura costă 380 de lei cu repartitoare, iar eu plătesc 198 de lei", spune acesta.
Potrivit lui Berceanu, adevărul în scandalul caloriferului e undeva la mijloc. "E normal să impui o temperatură minimă ambientală în jur de 20 de grade, însă, într-o ţară în care ai multă populaţie săracă nu-i poţi sili pe oameni să plătească costuri enorme pentru gigacalorie. Gândiţi-vă că o întreţinere la bloc costă cât salariul minim pe lună sau mai mult".
Lipsa banilor din buzunarul oamenilor este, din punctul de vedere a lui Opaina, problema Executivului.

Soluţii posibile: vane de recirculare, izolarea pereţilor
Administratorul Eugen Berceanu spune însă că din experienţa lui sunt mulţi cei care "mânăresc" repartitoarele astfel încât acestea să nu înregistreze consumul, iar costurile să se ducă în factura comună: "Dacă la contoarele de apă unii pun magneţi pentru a le bloca, la repartitoare pun gheaţă, ventilatoare sau cârpe ude. La fel şi la gaze. Mulţi se încălzesc cu flacăra de la aragaz pentru că factura se plăteşte la comun".
Berceanu afirmă că una dintre soluţiile de scădere a costurilor ar fi montarea la intrarea în bloc a unei vane de recirculare a apei calde, dotată cu termostat: "Temperatura cu care agentul termic intră în bloc este de 60 de grade Celsius, iar cea de ieşire este de 40. Această vană ar pune- o încă o dată în circuit". Expertul în instalaţii, prof.univ.dr. Dragoş Hera, de la Universitatea de Construcţii şi Instalaţii Bucureşti, spune că o altă soluţie ar fi izolarea peretelui comun cu vecinul care-şi ţine caloriferele închise. Problema ar fi că izolarea ar trebui făcută pe peretele vecinului.


Citiţi mai mult: Românii se bat pe căldură, RADET-ul câştigă - Social > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1081470.html#ixzz2tOK6parI 
EVZ.ro 

Ajutorul de caldura RADET conform OUG nr. 70/2011

Buna ziua dragi locatari si cititori,

Asociatia noastra tocmai a fost vizata de un control al Agentiei de Plati si Inspectie Sociala a Municipiului Bucuresti (APIS), in urma unei reclamatii de la o persoana a carei identiate nu au dorit sa o dezvaluie, pe motiv ca nu am acordat ajutorul de caldura familiei nevoiase de la noi din bloc.

Pentru a fi clar pentru toata lumea ce s-a intamplat, am sa detaliez aici pe intelesul tuturor.
Cine doreste sa beneficieze de un ajutor de incalzire trebuie sa completeze diverse documente specifice; pentru detalii vizitati linkul acesta catre primarie.
Daca cererea pentru ajutorul de incalzire este eligibila, primaria trimite cuantumul ajutorului catre APIS, iar aceasta din urma trimite catre furnizorul de energie termica (RADET) pentru calculul final. Povestea insa nu se incheie aici. Ajutorul este sub forma procentuala cu o limita maxima admisa. Pentru a finaliza calculul, RADET, in fiecare luna, trebuie sa primeasca de la asociatie suma finala de plata pentru caldura aferenta familiei nevoiase, pentru a ii scadea procentul cuvenit, nu mai mult decat suma maxima. Apoi, RADET trimite un borderou cu persoanele care beneficiaza de ajutor impreuna cu factura asociatiei, dar nu scade din factura suma ajutorului. Cineva, in lege nu se specifica cine, trebuie sa mearga cu acest borderou la RADET sa il prezinte si sa primeasca bonuri de casa cu suma specificata, ulterior asociatia sa faca plata facturii RADET scazand suma de pe bonurile de casa respective.

Probabil este greu de inteles ce am scris mai sus, dar mecanismul este greoi si greu de pus in practica. Fiind prima data cand o persoana de la noi din bloc solicita acest ajutor, ne-am miscat mai greu si nu am inteles mecanismul. Am avut discutii cu familia nevoiasa si am asigurat ca va primi ajutorul cuvenit atunci cand si asociatia va primi banii de la RADET, insa reclamantul nu a inteles situatia si dorind cu nerabdarea incasarea ajutorului, a acuzat asociatia, catre insitutiile statului, ca suma nu a fost evidentiata in listele de intretinere. In noiembrie a fost o problema cu factura (aceasta a fost deteriorata) iar in decembrie am intrat in posesia borderoului. Bineinteles, am indrumat persoana care beneficiaza de ajutor sa mearga la RADET pentru a ridica bonul de casa cuvenit ca apoi sa se efectueze scaderea la intretinere, lucru care nu s-a intamplat, persoana insasi motivand ca drumul ar costa mai mult ca ajutorul.

Poate ca stiti la blocuri, toate se desfasoara cu intarziere si in februarie se afisaza intretinerea pentru luna decembrie in cel mai bun caz. Lucru si facut, dar fara sa mentionam suma ajutorului in listele de intretinere, deoarece nici noi ca asociatie nu l-am incasat de la RADET si nu am stiut cum sa evidentiem acest lucru contabil.

In ianuarie, a venit controlul de la Agentia Sociala, care ne-a acuzat ca nu am afisat detaliat in liste cine si cu cat beneficiaza de ajutor social din partea statului si, conform legii 70/2011, suntem pasibili de amenda de 500 de lei.

Am mers personal la agentie, in timpul programului de lucru, sa discut cu ei si sa le explic de ce s-a intamplat aceasta situatie, dar mai ales sa le zic ca eu sunt Presedintele si pentru chestiuni legale am administrator cu autorizatie si scoala care se ocupa de liste, etc.... pana la urma mi-am luat angajamentul scris ca se va remedia problema in termen de o luna, dar daca nu se remediaza, APIS aplica asociatiei o amenda de 5.000 de lei, desi nu exista temei legal pentru o asemenea suma conform legii 70/2011. Toate acestea ca nu am acordat un ajutor de 13 lei si nu a fost evidentiat la avizier (motivele fiind prezentate mai sus, nu din rea vointa).
Chiar si asa, ar fi foarte interesant ca persoana care a facut reclamatie ca nu a primit 13 lei, sa se trezeasca cu o intetinere mai mare cu 120 de lei pentru ca asociatia a primit amenda in urma propriei reclamatii!

Personal mi se pare ciudat cum o astfel de agentie isi permite sa faca controale, sa cheltuiasca bani publici pe deplasari catre asociatiile pe care le suspecteaza ca nu ar plati ajutoarele, cand ar putea plati ei de la bun inceput direct persoanelor nevoiase si sa elimine orice suspiciune. Deasemenea, cum probabil era de asteptat, intr-o institutie publica, pregatirea si profesionalismul inspectorilor lasa de dorit, neintelegand prea clar cum functioneaza sistemul pe care il controleaza, in cazul de fata o asociatie de proprietari. Singura acuzatie ramanand ca in liste nu e evidentiat, intr-o coloana separata, cuantumul ajutorului de incalzire, neluand in considerare cauzele motivate de noi.

Una peste alta am luat reclamatia in serios si anunt, la somatia APIS, atat pe aceasta cale cat si la avizier ca in Asociatia noastra de Proprietari locuieste o familie nevoiasa la apartamentul 5 care beneficiaza, cnf legii 70/2011, de ajutor social in valoare de :
13.03 lei pe luna noiembrie 2013
12,87 pe luna decembrie 2013
Iar asociatia noastra a cheltuit in jur de 10 lei pentru transportul documentelor necesare.

Procesul verbal intocmit la Agentia pentru Plati si Inspectie Sociala il puteti gasi la acest link.


-